Nu îți mai ascunde zâmbetul!
Te salvează implanturile dentare.
Dentist Melman
“Zâmbetul tău este cartea noastră de vizită.”
În zilele noastre, purtarea unei proteze dentare este una dintre ultimele opțiuni luate în calcul în cazul pierderii dinților pe o zonă extinsă a arcadei dentare. Și totuși rămâne una din cele mai populare soluții de rezolvare a problemelor de masticație, fonație (vorbire) sau estetică facială. Alegerea între diferitele tipuri de proteză trebuie facută însă în urma unui consult minuțios și în stransă colaborare cu medicul protetician deoarece specificul fiecărui pacient ar fi bine să fie valorificat la maximum.
Pe de altă parte, în ultima perioadă se pare că protezele flexibile castigă teren din ce în ce mai mult, mai ales la candidații pentru primul dispozitiv protetic. Optarea pentru acest dispozitiv protetic este determinată în primul rând de avantajul estetic, mulți pacienți apreciind ca un atu lipsa croșetelor metalice dar și grosimea mult redusa a materialului folosit (materiale de tipul nailonului sau al vinilului). Aceste materiale conferă un aspect foarte asemanator mucoasei naturale și un confort sporit, facilitând adaptarea pacientului la purtarea unei proteze mobile. Nu în ultimul rând, proprietățile elastice ale materialelor permit tehnicienilor confecționarea unor dispozitive cu dimensiuni restrânse pe bolta palatină, lucru mult apreciat de către purtatori pentru că nu limitează percepția gusturilor alimentelor. Confortul este favorizat și de stabilitatea foarte bună dar și riscul scăzut al lezării mucoaselor. Faptul că aceste proteze au un grad de elasticitate, le permite insertia și dezinserția mult mai usoara și lipsită de riscuri, decât în cazul celor acrilice. În acest fel, rezistența lor mecanică și implicit durabilitatea în timp este mai mare. Protezele flexibile sunt, pe de altă parte, marea salvare a persoanelor alergice la materialul acrilic, situație întâlnită din nefericire destul de frecvent.
Pentru informarea corecta a pacienților noștri ar trebui totuși să evidențiem și posibilele dezavantaje ale acestor proteze. Acestea pot determina refuzul medicului de a vă recomanda această variantă sau chiar eliminarea dumneavoastră din lista de opțiuni. Față de protezele clasice, prețul este ceva mai mare și de asemenea, igienizarea ei presupune o grija sporită deoarece materialul are un grad de porozitate mai mare decât acrilatul și exista riscul de colorare și impregnare dacă nu este curațată și dezinfectată riguros. Principala contraindicatie este însă legată de tipul de edentație, o arcadă complet edentată (fara nici un dinte restant) fiind exclusă din start ca nefavorabilă acestui tip de protezare. Pentru aceste situații există însă alte variante de tratament si ele vă vor fi prezentate în detaliu de medicul dumneavoastră.
Asadar, atunci când lipsa unui dinte sau grup de dinți de pe arcadele dentare vă îndrumă către cabinetul de medicină dentară, e bine să aveți în vedere toate variantele de tratament posibile și recomandabile, pentru a putea decide în cunoștiință de cauză care este cel mai potrivit condiției dumneavoastră.
Contactați-ne astăzi sau
programați o întâlnire
Hours:
Monday: 9am – 8pm
Tuesday: 9am – 8pm
Wednesday: 9am – 8pm
Thursday: 9am – 8pm
Friday: 9am – 8pm
Saturdays: 9am – 1:30pm